Prima pagină      Informații utile      Istoric
 
ISTORIC
     
     Dar iată câteva detalii legate de istoria acestei colectivităţi umane cu caracteristici de stup de albine. În ceea ce priveşte istoricul comunei, se povesteşte că prin anul 1770, pe  valea Oarbei s-au stabilit pe moşia lui Bolnavu, străvechi stăpân al meleagurilor dintre Prut şi Băneasa,  nişte oieri din Transilvania, din Breţcu şi Săcele, care au întemeiat satul Chirileşti, care se va numi Oarba (sat component al comunei Rogojeni). Ceva din veşnicia codrilor seculari ce străjuiau falnici, plini de măreţie valea Prutului, s-a transmis flăcăilor şi codanelor sprinţare, precum argintul viu şi mândre foc. Hărnicia fără de seamăn, sfătoşenia şi ospitalitatea, specific orbeanului, le-au moştenit de la străbunii lor, ce obişnuiau să lucreze în luminişurile şi poienile din pădure. Date exact privind formarea primelor aşezări am găsit doar în parte. Se spune doar că un anume cioban Chirilă, coborât pe la 1750 din părţile Breţcului, a găsit locul acesta pe plac. Iarba mătăsoasă şi bogăţia codrului l-au făcut să prindă rădăcini. Şi-n scurgerea anilor lăcaşele s-au înmulţit. Documentele din arhiva şcolii, de la Biblioteca Judeţeană ‘’V.A.Urechia’’ şi de la Arhivele Naţionale, câteva file de monografii, din ce în ce mai puţin, se pare întocmite în anii 1905, 1932, 1954 şi mărturiile verbale ale bătrânilor sunt singurele documente ce stau la baza cărţii de faţă, punând la grea încercare pe cel ce a trudit să scoată la lumină un adevăr care încetul cu încetul se pierde. Cert este că la început, satul era format numai din câteva familii ale mocanului Chirilă stabilit cu tîrla sa în punctul numit şi astăzi ‘’Fîntîna Blănarului’’, denumire ce rezidă din aceea că mocanul era îmbrăcat numai în blănuri de oaie. Cu timpul au mai venit şi alte rude ale sale, mărindu-se numărul la 30 de suflete, oameni cu ‘’ochi albaştri’’, şi cum întreaga aşezare îşi mărginea existenţa în jurul acestui loc, satul a luat numele de Chirileşti. Bătrânii spun că în timp ce se forma satul Chirileşti la aproximativ 2 km sud, pe locul numit astăzi Bordeie, era un alt sat în mijlocul căruia ‘’te înfrunta mare şi impunătoare faţă de căsuţele sărăcăcioase, curtea boierească a lui Alexandru Calimah’’, aşa cum se menţionează într-o monografie a şcolii din 1905, pag.1 din dosarul de la arhivă din anul 1905. Despre frumoasa moştenitoare a boierului se dusese vestea. I se întrezărea un viitor fericit. Dar năvălirea neaşteptată a zaporojenilor şi retragerea pripită a lui Ioan Vodă cel Cumplit dinspre Roşcani, pun capăt acestor vise. Curtea este distrusă şi întregul sat ars şi părăsit. Frumoasa moştenitoare este orbită şi apoi moare. Locuitorii de pe valea Horincii veneau la lucru pe moşia lui Calimah-la Oarba. De aici cel de-al doilea nume al satului. Despre viaţa dusă de locuitorii din Oarba sunt multe de spus şi de scris. Amintim doar că munceau zi şi noapte pe pământul lui C.N.Vasiliu Bolnavu. Acesta cîştigase la cărţi întreaga moşie ce se întindea de la Prut până la calea ferată Galaţi-Bîrlad, pe care apoi o arenda după învoială.
 
MAI PUŢIN ŞTIUTE
     Fundalul istoric al constituirii divanurilor ad-hoc este cunoscut. Ca adunări purtând această denumire, rolul lor era să-şi spună cuvântul asupra prezentului şi viitorului Ţărilor Române-în principal, în ce fel să se organizeze Ţara Românească şi Moldova, politic şi social, după cum nota colegul Toader Istode în cotidianul ‘’Viaţa Liberă’’. Congresul de Pace de la Paris din 1856, care pune capăt Războiului Crimeii, includea, în tratatul semnat cu cel prilej, şi clauze vizând direct Principatele Române (înlăturarea protectoratului exercitat de Rusia, menţinerea suzeranităţii otomane, punerea Ţării Româneşti şi a Moldovei sub garanţia puterilor europene). Distinctă, între ele, prevederea convocării divanurilor ad-hoc. Având în componenţa lor reprezentanţi ai celor avuţi, ca, de pildă, ai marii boierimi, dar şi ai bisericii şi ai ţărănimii clăcaşe, acestea se pronunţă, chiar dacă de pe poziţie consultativă, pentru unirea Ţării Româneşti cu Moldova într-un singur stat care să se numească România. Rogojenii, localitate de pe malul Prutului, astăzi sat component al comunei cu acelaşi nume, a avut omul său în Divanul ad-hoc de la Iaşi. Numele lui, Teodor Bardaş. Câteva informaţii despre acest ‘’deputat’’, le-am găsit într-o notiţă publicată în ‘’Covurluiul’’, nr.67 (84), Galaţi, 16 iunie 1893: ‘’Din Rogojeni, plasa Horincea, judeţul nostru, ni se scrie că în ziua de 6 iunie a.c. (n.a. 1893), a încetat din viaţă, după 2 ani de suferinţă, bătrânul Teodor Bardaş, în etate de 78 de ani, fost deputat la divanul ad-hoc, fost primar şi preceptor al comunei Rogojeni până în anul 1881; la (….) iunie s-a făcut ceremonia înmormântării. Răposatul a lăsat în urma-i pe soţia sa, Ecaterina, în vârstă de 71 de ani, bolnavă şi lipsită de orice mijloc de trai’’.